REGULAMENT DE ÎNSCRIERE ȘI CERTIFICARE ÎN ARPP

Pot deveni membri ARPP profesioniști din domeniul sănătății mentale practicanţi ai psihoterapiei psihanalitice sau în curs de formare în practicarea acesteia.

I. CONDIŢII PENTRU CERTIFICAREA ÎN PSIHOTERAPIE PSIHANALITICĂ

1. Certificare pentru practică sub supervizare

Definiţie: terapeut în supervizare este terapeutul care în cursul formării sale profesionale a atins acel nivel care îi permite să lucreze cu pacienţi cu condiţia supervizării activităţii psihoterapeutice de către terapeuţii supervizori ai ARPP.

Condiţii minime:

a. absolvirea cu diplomă de licenţă în: Psihologie, Medicină, Asistenţă Socială, Sociologie, Pedagogie, Psiho-pedagogie Specială şi Filozofie.

b. efectuarea celor 200 de ore de pregătire teoretică generală
- Pentru specialităţile asistenţă socială, sociologie, pedagogie, psihopedagogie specială, filozofie şi toate specialităţile medicale cu excepţia psihiatriei este necesară dovada parcurgerii urmatoarelor module complementare: psihologie generala (42 ore), psihologie clínica (42 ore), psihodiagnostic (42 ore), psihopatologie (42 ore).

c. parcurgerea a minimum 150 de şedinţe din analiza personală sau psihoterapia psihanalitică personală cu unul dintre membrii supervizori sau independenți ai ARPP sau cu unul dintre membrii SRP.

d. parcurgerea a cel puţin un an de formare complementară recunoscută de ARPP în psihoterapie psihanalitică.

Certificarea în calitatea de psihoterapeut în supervizare se acordă de către Comisia Profesională a ARPP în urma a doua (eventual trei) interviuri individuale cu membri ai comisiei desemnaţi de catre aceasta.

Certificarea pentru practica sub supervizare impune o reevaluare periodică a terapeutului în cauză pe baza raportului supervizorului.

Certificatul va avea validitate 5 ani calendaristici si se va reînnoi periodic la cerere. Evaluarea periodică are ca scop asigurarea continuităţii formării teoretice, cât si a supervizării, până la certificarea ca terapeut în practică independentă.

2. Certificarea pentru practică independentă

Definiţie: psihoterapeut în practică independentă este terapeutul care în urma parcurgerii tutuoror etapelor formării personale (analiză personală, curs teoretic, lucru în supervizare) a atins nivelul de competenţă suficient care îi permite să lucreze autonom, fără supervizare. Analizele conduse de un terapeut în practica independentă sunt validabile pentru procesul de formare desfăşurat de ARPP.

Condiţii minime:

a. satisfacerea condiţiilor statutare de apartenenţă la asociaţie, conform articolelor 16 şi 17 din statutul ARPP

b. încheierea terapiei personale de formare

c. efectuarea completă a două supervizări în psihoterapie psihanalitică, de cel puţin doi ani fiecare; a doua supervizare nu poate să înceapă înaintea finalizării primei.

d. efectuarea celor  500 de ore de pregătire teoretică specializată . Aceste ore trebuie să fie diferite de cele luate în considerare pentru pregătirea teoretică generală.

e. efectuarea a minimum 5 ani de practică clinică de la obţinerea certificării pentru practică în supervizare, cu cel puţin 2000 de ore de practică de psihoterapie psihanalitică individuală.

Certificarea în calitatea de psihoterapeut în practica independentă se acordă de către Comisia Profesională a ARPP în urma unui interviu cu candidatul, prin votul  majorităţii simple a membrilor acestei comisii, pe baza unei prezentări de caz de psihoterapie psihanalitică.

3. Certificarea în calitate de psihoterapeut formator în formarea complementară în psihoterapie psihanalitică

Definiţie: psihoterapeutul formator în formarea complementară în psihoterapie psihanalitică este terapeutul care a atins nivelul de certificare ca independent, şi are motivaţia şi capacitatea de a transmite cunoştinţe teoretice şi clinico-teoretice candidaţilor în formare, în cursul programelor de formare ale ARPP.

Condiţii minime:

a. satisfacerea condiţiilor statutare de apartenenţă la asociaţie, conform cu articolele 16 şi 17 din statutul ARPP.

b.  incheierea formării, prin certificarea ca psihoterapeut în practică independentă

c. o practică semnificativă în psihoterapie psihanalitică (minimum 20 ore pe săptămână în ultimii doi ani, însumând 2000 ore)

d. un nivel de cunoştinţe teoretice şi clinico-teoretice dincolo de cel suficient pentru certificarea ca terapeut în practica independentă

Certificarea ca terapeut formator se acordă de către Comisia profesionala în urma unui stagiu de (4 ani), în care candidatul a lucrat ca lector asociat în programele de formare ale ARPP cu cel putin trei formatori diferiţi, alţii decât analistul personal, pe baza evaluării acestora.

4. Certificarea în calitate de psihoterapeut supervizor

Definiţie: psihoterapeutul supervizor este terapeutul care prin experienţa clinică, ştiinţifică şi didactică dobândeşte competenţa de a susţine toate etapele formării: analiza personală, transmiterea de cunoştinţe teoretice şi supervizarea clinică a activităţii psihoterapeutice a candidaţilor în formare.

Condiţii minime:

a. satisfacerea condiţiilor statutare de apartenenţă la asociaţie conform articolelor 16 şi 17 din statutul ARPP

b. practicarea psihoterapiei psihanalitice pe parcursul a minimum 5 ani după obţinerea certificării pentru practică independentă şi cu un total de cel puţin 7000 de ore/sedinţe.

c. existenţa unor preocupări şi activităţi ştiinţifice şi/sau didactice în domeniul teoriei şi practicii psihoterapiei psihanalitice şi în cel al psihanalizei.

d. participarea activă la întrunirile profesionale ale ARPP

Certificarea în calitatea de psihoterapeut supervizor se acordă de către Comisia Profesională a ARPP în urma unui interviu cu candidatul, prin votul  majorităţii simple a membrilor acestei comisii, pe baza unei prezentări de caz de psihoterapie psihanalitică cu durată de minim 2 ani, desfăsurată în condiții de muncă independentă.

Orice nerespectare a vreunui punct din regulament atrage automat nulitatea deciziei comisiei.

II. DOSARUL APLICAŢIEI PENTRU CERTIFICARE

1. pentru statutul de psihoterapeut în supervizare

- cererea solicitantului
- fisa standard de înscriere
- CV care să cuprindă şi date despre începerea analizei personale
- copii după ultima diplomă de absovire a instituției de învățământ academic relevantă
- act doveditor al angajării, de cel puţin un an, într-un program de formare complementară în psihoterapie psihanalitică,iar pentru cursanţii altor programe de formare complementară decât cursul FROPP, şi curricula acestuia

2. pentru statutul de psihoterapeut în practica independenta

- cerere
- copia certificatului de psihoterapeut în supervizare eliberat de COPSI;
- CV actualizat;
- adeverinţa  eliberată de analistul formator care atestă satisfacerea condiţiilor minimale ale analizei personale (3 ani cu 3 şedinţe pe săptămână sau 4 ani cu 2 şedinţe pe săptămână)
- dovada păstrării calităţii de membru al ARPP conform prevederilor statutare printr-o adeverinţă semnată de preşedintele ARPP

3. pentru statutul de psihoterapeut formator în formarea complementară în psihoterapie psihanalitică

a. pentru admiterea ca asistent în formare complementară (co-lector)

- cerere
- copia certificatului de psihoterapeut în practica independentă eliberat de COPSI;
- CV actualizat;
- dovada păstrării calităţii de membru al ARPP conform prevederilor statutare printr-o adeverinţă semnată de preşedintele ARPP

b. pentru certificarea ca psihoterapeut formator în formarea complementară în psihoterapie psihanalitică

- cerere
- copia certificatului de psihoterapeut în practică independentă eliberat de COPSI;
- CV actualizat;
- dovada păstrării calităţii de membru al ARPP conform prevederilor statutare printr-o adeverinţă semnată de preşedintele ARPP
- adeverinţă din partea coordonatorului cursului de formare complementară în psihoterapie psihanalitică atestând participarea în calitate de asistent (co-lector) la minimum 12 sesiuni de curs într-o perioadă de minimum 4 ani.

4. pentru statutul de psihoterapeut supervizor

- cerere
- copia certificatului de psihoterapeut în practica independentă eliberat de COPSI;
- CV actualizat;
- dovada păstrării calităţii de membru al ARPP conform prevederilor statutare printr-o adeverinţă semnată de preşedintele ARPP