PENTRU CINE ESTE?
Înţeleg acum că insomnia şi fricile şi apatia doar m-au adus aici ca să mă pot despacheta. Fără să ştiu, am aşteptat – neştiind cum să caut – o îndreptare a ceva ce simţeam înăuntrul meu a fi strâmb, în bagajul meu de viaţă strâns în grabă ca să pot merge mai departe.
un pacient —
Un aforism spune că oamenii au darul de a se împăca, de a justifica neîmplinirile pe care tocmai le trăiesc. Sunt situaţii în existenţa noastră în care această capacitate păleşte, şi anume atunci când apare suferinţa. Putem trăi convenabil de "adaptat" ani buni, poate chiar toată viată, păstrând închistate vulnerabilităţi, inabilităţi de a digera emoţional o anumită experienţă sau alta.
Unii dintre noi au neşansa să fie loviţi chiar în linii de fisură, în aceste vulnerabilităţi şi toată coerenţa aparentă de până atunci a vieţii se sfarmă, într-o suferinţă care alătură în moduri diverse stări de angoasă şi depresie, care se întind ca o pată de ulei, afectând capacităţi de funcţionare, şi somatice şi mentale. (*)
Acela este momentul în care cineva încetează să mai fie împăcat cu ceea ce trăieşte şi în care devenim marinarii prea absorbiţi să scoatem apa din barcă pentru a mai naviga, sub ameninţarea naufragiului.
Prima înclinaţie este aceea de a "scăpa" de suferinţă, de a o face să dispară, să înceteze, să se dizolve. Trăim vremuri în care speranţa că există soluţii care rezolvă probleme prompt este maximă, şi această aşteptare poate fi împlinită într-o măsură de medicaţia psihiatriei moderne: putem înlătura prompt angoasa, îmbunătăţi somnul, redresa dispoziţia şi, până la un punct, ameliora dezvoltările simptomatice care pornesc din angoasă şi depresie.
Cu Diazepam, Zoloft, etc putem deveni mai liniştiţi, dormi mai bine, putem recupera starea de energie, putem scăpa de stări corporale rele sau alte simptome, dar rămânem noi înşine şi ne reîntâlnim cu simptomele la oprirea tratamentului şi puţini ne dorim un tratament medicamentos toată viaţa.
Atunci ne punem problema unei abordări care să intercepteze nu efectele, ci cauzele care le generează. Dacă am ajuns aici, avem deja disponibilitatea de a ne pune în discuţie, în căutarea unui mod propriu de a stăpâni experienţe bulversante.
Acesta este punctul în care, chiar dacă nu ştim încă, suntem în căutarea unei psihoterapii psihanalitice.
(*) dificultăţi de a gestiona afectiv situaţii uzuale – angoasă socială, despărţiri, doliu, eşec academic sau profesional, etc; corelate fiziologice somatice ale stărilor de afect, în special cardio-vasculare; dezvoltări psihosomatice (e.g. ulcer de stress, astm endogen), tulburări de somn; afectarea capacităţii de modulare a agresivităţii; tulburări de dinamică sexuală, tulburări de comportament alimentar; depresie cu toată gama de intensităţi - de la lipsa de chef la inhibiţii marcate; modalităţi neadaptate de a "rezolva" dezechilibre afective latente; adicţii; impulsivitate; tulburări de personalitate.