Jacques Lacan (13 Aprilie 1901 – 9 Septembrie 1981) a apartinut celei de-a doua generatii de psihanalisti francezi. Cu Rudolf Loewenstein si-a facut analiza didactica, care a durat sase ani si jumatate, iar la finalul ei relatia celor doi a ramas una ireconciliabila fiind pusa in discutie insasi acceptarea lui Lacan ca psihanalist.
Lacan a parasit Société Psychanalytique de Paris si Asociatia Internationala de Psihanaliza in 1953, in urma unei controverse cu privire la sedintele cu durata variabila, pe care acesta le folosea in practica lui clinica.
Argumentele lui Lacan pentru sedintele cu durata variabila:
(1) Intreruperea sedintei "este ca un element de punctuatie" in discursul pacientului, subliniind adevarul si progresul tratamentului.
(2) Dar aceeasi "punctuatie" poate fi, de asemenea, o marca a momentului in care "maestrul manifesta dispret" pentru vorba goala si contribuie la ridicarea rezistentelor.
(3) Daca Freud a stabilit durata sedintei de o ora, a facut-o intr-un avantaj personal. El ar fi inteles foarte bine dorinta noastra de a proceda diferit.
(4) Cadrul tratamentului este, de altfel, supus variatiilor in timp si spatiu: Freud a stabilit durata sedintei la o ora, englezii la 50 minute, iar francezi la 45 de minute, deci de ce nu sedinte chiar mai scurte?
(5) Durata fixa a sedintelor este o reglementare administrativa arbitrara si nu o necesitate interna a inconstientului.
(6) Trebuie sa ai o structura obsesionala sa te supui unui astfel de regulament.
(7) "Universul preciziei" este un aspect recent si nu este "un factor eliberator". Pentru romani si greci, un sfert de ora aici sau acolo nu a facut nicio diferenta si au fost mai liberi decat noi!
(8) Suspendarea sedintei, datorita caracterului sau neasteptat, poate fi asemanatoare cu tehnicile budismului Zen si pot fi echivalentul unei atingeri cu batul de bambus al maestrului zen, care astfel poate semnifica o recunoastere simbolica a valorii.
Pentru Lacan, anxietatea de a fi absorbit de obiect este anxietatea principala din care deriva anxietatile de separare, castrarea sau fragmentarea. „Intoarcerea la Freud” a presupus din partea lui Lacan oferirea unei perspective diferite fata de aproape toate conceptele si cazurile freudiene oferind o interpretare originala a acestora.
El si-a infiintat propria asociatie psihanalitica internationala, in care selectia apare numai atunci cand analistul se afla deja intr-un stadiu foarte avansat al carierei sale. Un considerent important era ca: "autorizarea unui analist poate veni numai de la sine si inca de la cativa”.
Lacan a acordat o atentie speciala rolului limbajului si in special cuvintelor cu dubla semnificatie. A elaborat intr-o forma originala mai multe concepte - subiect, imaginar, simbolic, real, semnificant pe care le va dezvolta si completa de-a lungul timpului cu noi formulari clinice precum forcluziune, nume-al-tatalui, matema, nod borromean, sexuare.
In 1966 apare prima lui carte importanta, " Ecrits", o colectie de articole si prelegeri. A fost un succes instant, in ciuda faptului ca scrierea lui este anevoioasa, iar teoriile lui sunt dificil de expus. Chiar si asa, 10.000 de exemplare au fost vandute intr-o luna fara vreo recenzie in presa vremii. Dupa acest moment Lacan este recunoscut si admirat ca un ganditor de mare anvergura, nu doar ca un maestru al psihanalizei.