Jacques Lacan (13 Aprilie 1901 – 9 Septembrie 1981) a apartinut celei de-a doua generatii de psihanalisti francezi. Cu Rudolf Loewenstein si-a facut analiza didactica, care a durat sase ani si jumatate, iar la finalul ei relatia celor doi a ramas una ireconciliabila fiind pusa in discutie insasi acceptarea lui Lacan ca psihanalist.

Lacan a parasit Société Psychanalytique de Paris si Asociatia Internationala de Psihanaliza in 1953, in urma unei controverse cu privire la sedintele cu durata variabila, pe care acesta le folosea in practica lui clinica.

Argumentele lui Lacan pentru sedintele cu durata variabila:

(1) Intreruperea sedintei "este ca un element de punctuatie" in discursul pacientului, subliniind adevarul si progresul tratamentului.

(2) Dar aceeasi "punctuatie" poate fi, de asemenea, o marca a momentului in care "maestrul manifesta dispret" pentru vorba goala si contribuie la ridicarea rezistentelor.

(3) Daca Freud a stabilit durata sedintei de o ora, a facut-o intr-un avantaj personal. El ar fi inteles foarte bine dorinta noastra de a proceda diferit.

(4) Cadrul tratamentului este, de altfel, supus variatiilor in timp si spatiu: Freud a stabilit durata sedintei la o ora, englezii la 50 minute, iar francezi la 45 de minute, deci de ce nu sedinte chiar mai scurte?

(5) Durata fixa a sedintelor este o reglementare administrativa arbitrara si nu o necesitate interna a inconstientului.

(6) Trebuie sa ai o structura obsesionala sa te supui unui astfel de regulament.

(7) "Universul preciziei" este un aspect recent si nu este "un factor eliberator". Pentru romani si greci, un sfert de ora aici sau acolo nu a facut nicio diferenta si au fost mai liberi decat noi!

(8) Suspendarea sedintei, datorita caracterului sau neasteptat, poate fi asemanatoare cu tehnicile budismului Zen si pot fi echivalentul unei atingeri cu batul de bambus al maestrului zen, care astfel poate semnifica o recunoastere simbolica a valorii.

Pentru Lacan, anxietatea de a fi absorbit de obiect este anxietatea principala din care deriva anxietatile de separare, castrarea sau fragmentarea. „Intoarcerea la Freud” a presupus din partea lui Lacan oferirea unei perspective diferite fata de aproape toate conceptele si cazurile freudiene oferind o interpretare originala a acestora.

El si-a infiintat propria asociatie psihanalitica internationala, in care selectia apare numai atunci cand analistul se afla deja intr-un stadiu foarte avansat al carierei sale. Un considerent important era ca: "autorizarea unui analist poate veni numai de la sine si inca de la cativa”.

Lacan a acordat o atentie speciala rolului limbajului si in special cuvintelor cu dubla semnificatie. A elaborat intr-o forma originala mai multe concepte - subiect, imaginar, simbolic, real, semnificant pe care le va dezvolta si completa de-a lungul timpului cu noi formulari clinice precum forcluziune, nume-al-tatalui, matema, nod borromean, sexuare.

In 1966 apare prima lui carte importanta, " Ecrits", o colectie de articole si prelegeri. A fost un succes instant, in ciuda faptului ca scrierea lui este anevoioasa, iar teoriile lui sunt dificil de expus. Chiar si asa, 10.000 de exemplare au fost vandute intr-o luna fara vreo recenzie in presa vremii. Dupa acest moment Lacan este recunoscut si admirat ca un ganditor de mare anvergura, nu doar ca un maestru al psihanalizei.

Donald Woods Winnicott (1896-1971) si-a inceput activitatea ca medic pediatru si a devenit psihanalist, fara a renunta vreodata la pediatrie, fiind considerat unul dintre fondatorii psihanalizei copilului in Marea Britanie. A fost medic si sef de sectie la Spitalul de copii Paddington Green timp de 40 ani, analist de copii si adulti in practica privata, membru al Societatii Britanice de Psihanaliza si presedintele acesteia de doua ori.

Dintre operele de referinta ale luiD.W. Winnicott amintim: “De la pediatrie la psihanaliza”, “Joc si realitate”, “Procesele de maturizare”, “Natura umana”. Winnicott a fost un mentor in probleme legate de cresterea si educarea copiilor, sustinand o serie de prelegeri pentru specialisti (psihanalisti, psihiatri de copii, asistenti sociali), cat si emisiuni radio pentru publicul larg, asa numitele convorbiri psihanalitice cu parintii, difuzate de BBC.

Teoretician al relatiilor de obiect, D.W. Winnicott a preluat ideile lui M.Klein pe care le-a completat si imbogatit, prin observarea, explorarea relatiei mama-copil, punand un accent deosebit pe rolul mamei in fazele primare ale dezvoltarii copilului. Conceptul central in studiul relatiei arhaice mama-copil este cel al mamei suficient de bune, care tinde sa isi adapteze intreaga existenta, intr-un mod empatic, nevoilor bebelusului sau. El descrie starea psihica speciala in care se afla mama imediat dupa nasterea bebelusului, care o pregateste si ii permite sa ofere un mediu potrivit (satisfacator, protector, continator) sugarului si numeste aceasta stare preocupare materna primara.

Winnicot distinge trei functii ale obiectului matern sau trei caracteristici ale ingrijirii materne: 1) holding (puterea de a contine, care ii permite copilului sa-si construiasca un sentiment de continuitate interna); 2) handling (ingrijirile, manipularile copiluluicare il ajuta sa se diferentieze, incepand cu Eul corporal si pielea) si 3) instaurarea relatiei de obiect, facilitata de modul in care este prezentat obiectul, tinand seama deritmul dezvoltarii copilului.Capacitatea de adaptare amamei la nevoile bebeluşului sau se modifica treptat, permitandu-i acestuia sa se diferentieze de mediu, sa descopere alteritatea obiectului, sa faca trecerea de laomnipotenta la folosirea obiectului, la dezvoltarea si integrarea unui self cat mai autentic.

Sinele fals, obiectul tranzitional, fenomenele tranzitionale, capacitatea de a fi singur, spaima de prabusire, fiintarea, utilizarea obiectului sunt doar cateva dintre conceptele operei lui Winnicott. Ideile si teoriile lui sunt inca actuale, articolele sale fiind si in prezent in topul celor mai cautate si accesate scrieri psihanalitice.

Melanie Klein (30 martie 1882 – 22 septembrie 1960) a fost una dintre cele mai importante personalitati din istoria psihanalizei. Este cunoscuta pentru dezvoltarea teoriei vietii mentale timpurii. S-a nascut la Viena, urmand apoi o analiza personala cu Sandor Ferenczi la Budapesta. A dat rapid dovada de un talent deosebit pentru intelegerea Inconstientului, fapt care l-a determinat pe Ferenczi s-o incurajeze sa intreprinda o observare sistematica a vietii mentale a copiilor mici si foarte mici. Dupa Primul Razboi Mondial, in 1921, Melanie Klein s-a mutat la Berlin unde si-a continuat munca mai intai in supervizare si apoi in analiza cu Karl Abraham. Acesta, dornic in a forma o talentata femeie analist care sa nu fie medic si care sa fie capabila a testa noile teorii cu privire la legatura dintre punctele de fixatie timpurii si aparitia psihozelor, a prezentat-o entuziasmat lui Sigmund Freud in 1924.

Melanie Klein s-a considerat intotdeauna loiala teoriei freudiene si a sustinut mereu ca ideile ei proaspete si indraznete cu privire la sursele timpurii ale psihopatologiei nu erau decat “extinderi” ale teoriilor lui. In viziunea ei asupra tehnicii psihanalitice, exista o continuitate de baza intre jocul copilului si asociatiile verbale ale adultului.

Un element central al teoriei dezvoltate de Melanie Klein este distinctia intre doua moduri de organizare si functionare psihica, pe care le-a numit “pozitia paranoid-schizoida” si “pozitia depresiva”. Pozitia depresiva este un concept fundamental diferit de cel clinic de “depresie” (ceea ce intelegem prin “depresie” este tocmai consecinta patologica a esecului functionarii depresive).

Intrarea si travaliul mental in pozitia depresiva sunt marcate de nelinisti si framantari specifice, preocupari si sentimente de ingrijorare si vinovatie fata de pierderea si distrugerea a ceea ce este considerat bun si valoros, cu nevoia intensa de a repara si a pastra.

Consolidarea pozitiei depresive aduce dupa ea un numar de transformari importante in viata mentala a cuiva: (1) o buna capacitate de a gestiona separarile; (2) o buna capacitate de a simti grija si preocupare atat pentru propria fiinta, cat si pentru cei din jur; (3) capacitatea de a forma, intelege si vehicula simboluri; (4) recunoasterea lumii interne (propria minte) ca fiind distincta de lumea exterioara, ceea ce ofera o baza importanta pentru utilizarea libera a imaginatiei; (5) capacitatea de a da sens propriei existente; (6) capacitatea de a avea relatii variate cu lumea din jur; (7) capacitatea de lucru creativ.

Traditia pe care Melanie Klein a fondat-o este una puternica si foarte fertila. Spiritul sau imaginativ si creativ a fost o sursa de incurajare, de reflectie si de perpetua devenire pentru multi psihanalisti. Ideile ei, surse de controverse si dezbateri, continua sa fie actuale si mereu in regenerare, influentand intreaga lume psihanalitica, nu numai in travaliul kleinienilor contemporani, ci si in cel al reprezentantilor altor curente psihanalitice (cel mai cunoscut astfel de exemplu fiind psihanaliza relatiilor de obiect).