Paula Heimann (1899 – 1982), s-a nascut la Danzig, actualul oras Gdansk din Polonia. A fost instruita la Institutul din Berlin, unde a fost analizata de Theodor Reik. A devenit membru asociat al Societatii din Berlin in 1932. Cand nazistii au venit la putere in Germania in 1933, Ernest Jones a invitat-o sa vina la Londra, deoarece viata ei era in pericol. A fost aleasa membru asociat al Societatii Britanice de Psihanaliza în 1933. In aceasta perioada a urmat o analiza cu Melanie Klein. Initial a fost o sustinatoare loiala a Melaniei Klein si o aparatoare ferventa a punctului acesteia de vedere in timpul Marilor Controverse (1943 – 1944), dintre annafreudineni si kleinieni. Ulterior paraseste Grupul Kleinienilor si se alatura Grupului Independentilor.

Scrie numeroase articole despre contratransfer, identificare proiectiva si relatiile cu obiectul. Una dintre cele mai importante lucrari ale Paulei Heimann despre contratransfer este On counter-transference(1950). Acest studiu este considerat a fi unul dintre cele mai importante influente asupra tehnicii psihanalitice moderne. Este pusa in discutie imaginea analistului ca ecran alb si propune o viziune noua despre contratransfer, care a fost considerat pana atunci o percepere distorsionata a pacientului cauzata de patologia analistului.

Paula Heimann vede in contratransfer un element util in demersul explorarii inconstientului. Trairile si gandurile analistului ar putea fi o sursa utila de cunoastere si intelegere a pacientului si ar putea contribui major la constientizarea relatiei analist - pacient.

Paula Heimann subliniaza partea umana a relatiei de schimb analist – pacient, precizand ca scopul analizei personale a analistului nu este de a-l transforma pe acesta intr-o masinarie care produce interpretari pe baza unui procedeu pur intelectual. Printr-o corelatie elaborata intre sentimentele si asociatiile analistului fata de dispozitia si comportamentul pacientului, analistul are posibilitatea sa valideze daca a reusit sau nu, sa-l inteleaga pe pacient.