Melanie Klein (30 martie 1882 – 22 septembrie 1960) a fost una dintre cele mai importante personalitati din istoria psihanalizei. Este cunoscuta pentru dezvoltarea teoriei vietii mentale timpurii. S-a nascut la Viena, urmand apoi o analiza personala cu Sandor Ferenczi la Budapesta. A dat rapid dovada de un talent deosebit pentru intelegerea Inconstientului, fapt care l-a determinat pe Ferenczi s-o incurajeze sa intreprinda o observare sistematica a vietii mentale a copiilor mici si foarte mici. Dupa Primul Razboi Mondial, in 1921, Melanie Klein s-a mutat la Berlin unde si-a continuat munca mai intai in supervizare si apoi in analiza cu Karl Abraham. Acesta, dornic in a forma o talentata femeie analist care sa nu fie medic si care sa fie capabila a testa noile teorii cu privire la legatura dintre punctele de fixatie timpurii si aparitia psihozelor, a prezentat-o entuziasmat lui Sigmund Freud in 1924.
Melanie Klein s-a considerat intotdeauna loiala teoriei freudiene si a sustinut mereu ca ideile ei proaspete si indraznete cu privire la sursele timpurii ale psihopatologiei nu erau decat “extinderi” ale teoriilor lui. In viziunea ei asupra tehnicii psihanalitice, exista o continuitate de baza intre jocul copilului si asociatiile verbale ale adultului.
Un element central al teoriei dezvoltate de Melanie Klein este distinctia intre doua moduri de organizare si functionare psihica, pe care le-a numit “pozitia paranoid-schizoida” si “pozitia depresiva”. Pozitia depresiva este un concept fundamental diferit de cel clinic de “depresie” (ceea ce intelegem prin “depresie” este tocmai consecinta patologica a esecului functionarii depresive).
Intrarea si travaliul mental in pozitia depresiva sunt marcate de nelinisti si framantari specifice, preocupari si sentimente de ingrijorare si vinovatie fata de pierderea si distrugerea a ceea ce este considerat bun si valoros, cu nevoia intensa de a repara si a pastra.
Consolidarea pozitiei depresive aduce dupa ea un numar de transformari importante in viata mentala a cuiva: (1) o buna capacitate de a gestiona separarile; (2) o buna capacitate de a simti grija si preocupare atat pentru propria fiinta, cat si pentru cei din jur; (3) capacitatea de a forma, intelege si vehicula simboluri; (4) recunoasterea lumii interne (propria minte) ca fiind distincta de lumea exterioara, ceea ce ofera o baza importanta pentru utilizarea libera a imaginatiei; (5) capacitatea de a da sens propriei existente; (6) capacitatea de a avea relatii variate cu lumea din jur; (7) capacitatea de lucru creativ.
Traditia pe care Melanie Klein a fondat-o este una puternica si foarte fertila. Spiritul sau imaginativ si creativ a fost o sursa de incurajare, de reflectie si de perpetua devenire pentru multi psihanalisti. Ideile ei, surse de controverse si dezbateri, continua sa fie actuale si mereu in regenerare, influentand intreaga lume psihanalitica, nu numai in travaliul kleinienilor contemporani, ci si in cel al reprezentantilor altor curente psihanalitice (cel mai cunoscut astfel de exemplu fiind psihanaliza relatiilor de obiect).