„Sunt un zeu gelos!”, spune Dumnezeu în Geneza. În schimb, El poruncește: “Să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tau!”, invidia fiind unul dintre cele șapte „păcate de moarte”. Așadar, gelozia și invidia au fost separate încă de la facerea lumii. Și rădăcinile semantice ale termenilor ne arată o diferențiere clară. Cuvântul gelos derivă din grecescul zelos, zelul fiind înțeles de greci ca un atașament adânc față de o persoană sau obiect. Cuvântul invidie derivă din latinescul invidere care înseamnă a-l privi pe altul cu răutate sau dușmănie. Psihologia vorbește despre gelozie ca fiind o emoție complexă care implică trei persoane. Prima simte frica de a nu o pierde pe a doua, în favoarea unei a treia persoane. Invidia este, de asemenea, o emoție complexă, însă spre deosebire de gelozie, implică doar două persoane care nu sunt neapărat, ca în cazul geloziei, angajate într-o relație de iubire. Invidia este, așadar, independentă de iubire și apare atunci când o persoană își dorește ceva ce nu are dar care este în posesia celei de-a doua persoane. Limbajul comun ignoră însă de multe ori aceste diferențe, termenul gelos fiind folosit pentru ambele emoții. Dicționarul admite de asemenea că cei doi termeni pot deveni sinonimi. Mai multe studii făcute de psihologia socială au încercat să înțeleagă confuzia dintre cele două emoții, arătând că aceasta se datorează multitudinii de situații interpersonale în care oamenii simt gelozia și invidia în același timp, fiind generate una de cealaltă. Și atunci, dacă gelozia este legată de iubire iar invidia de ură, am putea oare confunda la fel de ușor iubirea cu ura? Dacă Dumnezeu nu s-ar fi declarat gelos în timp ce interzicea invidia, oare DEX-ul ar fi admis o sinonimie și între antonimele iubire și ură?
Cert este că în drumurile noastre spre iubire, am trăit inevitabil gelozia. Oricât ne-am dori și oricât de multe teorii idealiste ar încerca să găsească o formulă a iubirii care să nu ne chinuie deloc, a nu trăi niciodată niciun pic de teamă că am putea pierde persoana pe care o iubim, rămâne o idee nepământeană. Astfel că asociem, în mod firesc și justificat, gelozia cu iubirea iar când simțim gelozia celuilalt, simțim că avem dovada de necontestat a iubirii dintre noi. Invidia celuilalt, în schimb, este dureroasă întrucât o trăim ca pe o dovadă a ne-iubirii. Devine opusul iubirii pe măsură ce celălalt nu o poate controla, stopa, conține, lăsând-o să atingă distructivitatea. Și atunci, gelozia născută din iubire nu este oare cea mai la îndemână apărare împotriva acestei distructivități a invidiei?
Clienta mea, L.H. s-a îndrăgostit cu câteva luni înainte de sărbătorile de iarnă, situația ei demonstrând încă o dată că finalul de an ne poate vulnerabiliza atât de tare încât luminițele decorative pot dobândi puterea de a lumina limite care au reușit să stea în umbră tot restul anului. L.H. avea toate motivele să simtă că noua ei relație era una promițătoare, cu mare potențial pe termen lung. Astfel că ea și noul partener au început să își facă planuri de sărbători. Prietena cea mai bună a lui L.H. avea însă suspiciuni în privința acestei relații, suspiciuni care se dovedeau a fi nefondate și pe care și le exprima din ce în ce mai direct. L.H. descoperea o latură nouă a prietenei, care îi fusese alături la greu, în perioadele de singurătate, și încerca din răsputeri să o înțeleagă și să nu o neglijeze. A încercat să o includă în planurile ei de sărbători însă aceasta a refuzat, arătându-se în același timp, neglijată. Reușea astfel să arunce o umbră din ce în ce mai mare de suferință asupra fericirii trăite de L.H. în noua relație.
-E invidi...e geloasă! a concluzionat L.H. scuturându-se de tristețe și ridicându-și colțurile gurii în sus, într-o timidă bucurie spontană.
Am simțit nevoia ei de a se apăra de suferința produsă de prietena ei însă în același timp am simțit riscul de a-și compromite sărbătorile de iarnă. Am ales să încerc să salvez sărbătorile, lăsând-o fără apărarea geloziei.
-Voiai să spui invidioasă și te-ai corectat..., i-am spus.
-Da, am greșit, le mai încurc uneori. Colțurile gurii i-ai coborât însă am simțit că va face față adevărului scăpat de inconștientul ei.
-Poate nu ai greșit, e posibil oare ca o parte din tine să o simtă pe prietena ta, invidioasă?
-Da, dar pe ce să fie invidioasă?
-Pe relația ta. E geloasă pe partenerul tău pentru că te pierde în favoarea lui sau e invidioasă pe tine pentru că tu ai început o relație frumoasă în timp ce ea este în continuare singură?
-Dar ea nu vrea o relație acum, vrea să fie singură..., mi-a răspuns L.H. în timp ce colțurile gurii i s-au lăsat de tot în jos.
-Poate nu mai vrea...poate nu mai vrea cel puțin de sărbători.
Nenăscută din iubire, poate sta invidia alături de iubire în interiorul aceleiași persoane, dacă depășește o anumită limită? Poate deveni distructivă în timp ce stă lângă iubire? Sau invidia distructivă nu poate apărea lângă iubire? Dar ce spunem despre gelozie atunci când aceasta nu poate fi controlată, nu poate fi oprită din a deveni distructivă? Ce se întâmplă cu teama izvorâtă din iubire care amenință să distrugă iubirea? Poate oare iubirea să nască o emoție și să o lase să crească până devine opusul ei? Sau de fapt acolo nu a fost iubire încă de la început? Putem vorbi despre o iubire fără imunitate la propriile slăbiciuni? Sau poate doar despre un mugure de iubire care nu a reușit să treacă de viscolul iernii? Acest mugure poate fi salvat de căldura neîntârziată a soarelui de primăvară sau vorbim despre un mugure care a putrezit sub zăpadă? Poate știința cu ajutorul celor mai moderne tehnici să extragă adn-ul iubirii din acest mugure oprit din evoluție și să-l cloneze pentru a-i da o nouă șansă la dezvoltare?
Articolul nu își propune să răspundă la aceste întrebări întrucât nu își propune să găsească o definiție a iubirii. Fiecare persoană, fiecare client din cabinetul de psihoterapie psihanalitică, își va găsi propria definiție pe măsură ce se cunoaște, se descoperă și se creează pe sine. Aceste întrebări devin inevitabile în procesul de cunoaștere de sine și de cunoaștere a iubirii. Articolul își propune, în schimb, să reamintească faptul că, invidia și gelozia, chiar dacă au fost separate pentru a fi înțelese, au plecat din același loc și din același timp. Poate nu din același mugure, dar cu siguranță din doi muguri gemeni, lipiți unul de celălalt. Limbajul psihanalitic ne ajută în acest sens căci invidia și gelozia nu sunt trăite neapărat în relație cu alte persoane, ci în relație cu alte “obiecte”, „obiectele” fiind atât persoane, cât și orice altceva, lucruri, fenomene, trăiri. Copilul mic, în procesul său de separare și diferențiere de mamă, va simți gelozie pe celelalte obiecte ale dorinței mamei, printre acestea fiind nu doar persoane dar și lucruri care suscită interesul, atenția și plăcerea mamei, cum ar fi jobul sau o carte. Copilul va simți frica de a nu-și pierde mama de care are atâta nevoie și va deveni gelos pe carte, de exemplu, pentru că aceasta are atenția și interesul mamei. Va deveni totodată invidios pe carte pentru că are calități care o atrag pe mamă. Atât în cazul geloziei cât și în cazul invidiei sunt implicate doar două persoane. Vorbim totuși despre trei obiecte: copilul, mama și cartea. Copilul va simți legătura dintre gelozia și invidia lui pe carte și va simți că le poate rezolva pe amândouă în același mod: obținând calitățile cărții și atrăgându-i mamei atenția pe care simte că a pierdut-o în favoarea cărții. Dacă nu poate obține calitățile cărții, va încerca poate cealaltă variantă, aceea de a-și diminua gelozia și invidia pe carte și de a încerca să o iubească, la fel cum face și mama. Va sta lângă mama și va citi și el și astfel vor fi împreună toți trei în același timp. O situație win-win, toată lumea câștigă, nimeni nu pierde. Copilul va lua o carte și se va așeza lânga mama lui. Va descoperi că el nu știe, că nu poate să citească. Dacă nici mama, nici “cartea” nu-l văd, nu-i înțeleg suferința, copilul va reveni la varianta invidiei dar de data aceasta, invidia nu va mai fi legată doar de calitățile cărții, ci și de putința mamei de a citi, pe care el nu o are. Va descoperi cum calitățile cărții sunt strâns legate de anumite caracteristici ale mamei, mama și cartea fiind legate printr-o relație intersubiectivă. La un capăt sunt calitățile cărții, la celălalt capăt sunt calitățile mamei, acestea oglindindu-se reciproc, fiecare fiind reflexia celeilalte. Invidia pe calitățile cărții se va confunda cu invidia pe calitățile mamei, toate acestea amestecându-se la rândul lor cu gelozia inițială. Dacă copilul se va simți copleșit de acest amalgam de trăiri amestecate, negăsind nicio cale de rezolvare, de calmare, pentru că nu este ajutat în acest sens nici de mamă, nici de „carte”, gelozia și invidia vor continua să se dezvolte devenind distructive. Una din variantele posibile este ca invidia să rămână tăcută, copilul renunțând la a mai încerca să obțină calitățile mamei și/sau ale cărții în timp ce gelozia s-ar putea face auzită uneori prin comportamente excesive de posesivitate asupra mamei sau/și asupra cărții. Acest copil, devenit adult, ar putea crea persoanelor față de care își manifestă gelozia, iluzia iubirii ce le-o poartă, în timp ce el, în realitatea lui interioară, trăiește în avans frica imensă de pierdere a unui obiect față de care iubirea nici nu a apucat să depășească stadiul de sămânță.
În concluzie, atât gelozia care este născută din iubire cât și invidia care nu este născută din iubire, pot exista alături de iubire atâta timp cât sunt benigne, cât pot fi conținute, cât pot fi controlabile de către iubire. În această situație, ele sunt două emoții complexe care pot fi percepute, trăite separat, diferențiate una de cealaltă pentru a putea fi controlate. Dacă una dintre ele devine malignă, o trage și pe cealaltă după ea. Astfel, gelozia și invidia se vor confundă una cu cealaltă, fiecare ascunzându-se în spatele celeilalte, fiecare purtând masca celeilalte, devenind un tot distrugător al iubirii. Poate iubirea supraviețui? Poate iubirea fi salvată? Dacă răspunsul pare imposibil, s-ar putea să fie ascuns sub multe alte întrebări.
L.H. a avut răbdarea și tăria de a da la o parte întrebare cu întrebare și de a-și dezveli astfel adevărurile. A văzut gelozia și invidia confundându-se una cu cealaltă deasupra granițelor pe care le împart, pentru ca apoi să le poată vedea separat și să le poată diferenția. A avut astfel, pentru prima oară în viața ei, Sărbători Fericite!