Există situații medicale în care tratamentul presupune și schimbarea modului de viață al pacientului. De exemplu, o dietă mai specială, sau exerciții fizice, sau o viață sexuală mai intensă, sau dimpotrivă, o perioadă de abstinență sexuală, sau lipsa stresului… De multe ori însă, pacientul nu are curaj să abordeze medicul cu confesiuni despre viața sa privată, sau nu consideră că medicul are timp și/sau disponibilitate să îl asculte. Atunci, s-ar putea ca el să nu poată să-și schimbe modul de viață, așa cum îi recomandă medicul (iar medicul să nu știe asta). Și atunci, ce se întâmplă cu eficiența tratamentului?
Aici intervine rolul psihoterapeutului. O situație fericită este atunci când un astfel de pacient descris mai sus se află deja într-o psihoterapie, pentru o problematică oarecare. Terapeutul îi poate asigura suportul psihologic de care are nevoie, cadrul în care să-și exprime temerile, neputințele etc. Un alt caz fericit este acela în care medicul îi sugerează pacientului să stea de vorbă cu un psiholog, psihoterapeut, atunci când boala lui l-ar putea afecta și emoțional, sau când simte că pacientul ar avea nevoie de o vorbă bună…
În ședințele de psihoterapie care urmează vizitei la medic putem să vorbim despre presiunea pe care pacientul o resimte din indicația medicului. Ce poate face? Poate familia sau soțul/soția nu îl înțeleg, sau îi e greu să se schimbe, sau să accepte boala… Boala esteun stres în sine, iar când se pune problema să se relaxeze, cum să facă asta? Vorbind despre aceste lucruri însă, pacientul reușește să se detensioneze, pentru că se simte ascultat, înțeles și pentru că, în cabinetul de psihoterapie, se simte liber să vorbească despre situația dificilă în care se găsește. În felul acesta îi crește complianța la tratament (nu mai vede recomandările ca pe niște lucruri imposibile) și reușește să respecte indicațiile medicului. Astfel, problema se rezolvă de cele mai multe ori cu succes, și într-un timp mai scurt decât în lipsa suportului psihologic.
Secvența de psihoterapie constă, în acest caz, în a sta de vorbă cu pacientul despre anxietatea lui, conflictele interioare, opțiunile pe care le are. Nici nu putem vorbi prea mult despre altceva, pentru că problema ”bolii” lui fizice îi acaparează toată atenția. Nu se gândește la altceva decât la neplăcerile pe care le are… Atunci când ne cunoștem dinainte și nu este necesară o introducere, terapia durează puțin – 1-2 ședințe. Altfel este nevoie de ceva mai mult timp, pentru a putea încadra boala într-un context și a cunoaște posibilitățile de reacție și de acțiune ale pacientului. După rezolvarea simptomelor, putem să ne oprim sau să continuăm ședințele de psihoterapie, discutând despre viața pacientului, relația cu partenerul de viață, cu familia de origine, problemele la job etc. Deja viața lui a reintrat pe un făgaș „normal”.
În lipsa unui suport psihoterapeutic, problema medicală probabil că se rezolvă mai devreme sau mai târziu, cu sau fără respectarea indicațiilor auxiliare. Ceea ce este sigur însă, e faptul că ar lăsa în urmă o traumă psihică, ca urmare a stresului dublu la care a fost supus pacientul – fizic și psihic – și asta ar umbri starea lui generală și funcționarea pe viitor.