Trăirile de anxietate şi nelinişte sunt până la un anumit grad absolut normale şi inerente condiţiei noastre umane, chiar din momentul în care venim pe lume. Ca nou-născuţi, suntem subiecţi ai unei multitudini de noi experienţe pe care suntem nevoiţi să le absorbim înăuntrul nostru, să le asimilăm şi să le gestionăm cumva în interiorul minţilor noastre. Apoi, creştem mari şi, de-a lungul vremii, cei din jur ne tot întreabă cu diverse ocazii câţi ani avem. Creştem, ne maturizăm şi asta aduce după sine implicaţia trecerii timpului, a înmulţirii grijilor, a îmbătrânirii… Trăirile de anxietate devin companioni familiari pentru fiecare fiinţă umană: este ceea ce am putea numi “anxietate reală”. Mai sunt şi situaţii, destule, în care ne fixăm scopuri grele. Şi dorim să reuşim. Şi nu oricum, ci cu bine, cu rezultate cât mai bune. Poate intrarea la liceu, poate primul examen, următorul… Poate o bursă, sau un job ca lumea. O casă, o maşină… Să se aprobe creditul… În fine, exemplele pot continua. Este ceea ce numim în general “anxietate de performanţă”. De fapt, ne ajută să ne menţinem în mişcare, să ne simţim motivaţi, să ne atingem scopurile, să trăim.
Însă, când începe această emoţie să devină supărătoare sau chiar deranjantă ? Când începe să fie greu de trăit cu ea ? Atunci când izbucneşte automat, ca un “pop-up”, fără nicio explicaţie, fără niciun motiv aparent şi fără niciun semn, însoţită chiar de senzaţia că o iei razna, făcându-te să te simţi neputincios, lipsit de rost şi de sens, slab şi inutil. Una e să ai nelinişti obişnuite, “existenţiale” şi cu totul diferit este să fii aproape permanent invadat de senzaţii de nelinişte, de neputinţă şi chiar de panică. Panica ce izbucneşte absolut din senin, pe neaşteptate, producând tot felul de simptome, inhibiţii şi gânduri ciudate, care interferează cu activităţile obişnuite, până la a le face imposibile, poate ajunge chiar până la senzaţii de dezintegrare şi moarte iminentă.
Cel mai adesea, oamenii aflaţi în această situaţie dureroasă încearcă în mod automat să-şi controleze groaza căutând tot felul de explicaţii: este ceea ce psihanaliza numeşte “raţionalizare”, adică o operaţie mentală automată menită să facă durerea psihică mai uşor de suportat. Însă, din păcate, ceea ce se întâmplă pe termen mai lung este o evitare a problemei, eşecul rezolvării ei şi chiar agravarea. Ameliorarea destul de rapidă şi apoi, în ceva timp, rezultate stabile cu îmbunătăţirea semnificativă a stării poate fi reuşită prin lucrul analitic împreună cu un psihoterapeut specializat.
Pot exista multe “cauze” ale anxietăţii persistente. Unele sunt mai uşor de depistat şi fac tratamentul psihanalitic mai scurt şi ameliorarea mai rapidă, iar altele sunt la un nivel mai profund al personalităţii şi necesită un travaliu mai îndelungat. Toate cauzele anxietăţii persistente au însă un mare potenţial de înţelegere, de inteligibil, adică de contactare a sensului şi a semnificaţiei lor şi este foarte important să fie confruntate, pentru a nu li se permite agravarea - agravare care, din păcate, se petrece destul de des în lipsa unui tratament potrivit.
Ce oferă tratamentul psihanalitic în aceste situaţii ? Poate posibilitatea de a îndulci sau a diminua această suferinţă, dacă nu chiar şi posibilitatea de a scăpa de această suferinţă – a-i pune pur şi simplu punct. Un tratament adecvat facilitează revenirea din starea de anxietate persistentă şi permite resurselor psihice să se refacă pentru a face posibilă îmbogăţirea ulterioară a acestor resurse şi deschiderea către noi posibilităţi de a trăi viaţa cu mai multă plăcere şi bucurie.